Importanța lui Iancu Flondor pentru unirea Bucovinei cu Regatul României

Unirea statelor române de la 1 Decembrie 1918 s-a înfăptuit doar după îndelungate încercări, piedici din partea altor state sau un context nefavorabil. Conștiința de neam și dorința profundă de a desființa granițele i-au făcut pe români să lupte chiar cu prețul vieții pentru acest ideal. România Mare nu ar fi existat fără sacrificiile unor persoane pe care uneori istoria tinde să le uite, în ciuda importanței lor majore. O astfel de personalitate este Iancu Flondor, putându-se afirma că, fără el, unirea Bucovinei cu Regatul României ar fi fost imposibil de realizat.

          Rolul inițial al acestuia a fost de lider al românilor din Bucovina. Pentru a înțelege importanța unui lider al românilor, trebuie cunoscută situația acestora în perioada precedentă Unirii, marcată de instabilitatea politică a ducatului. Nerespectarea granițelor, a drepturilor și a libertăților cetățenilor etnici români și, mai ales, utilizarea Bucovinei drept obiect de schimb în cadrul tranzacțiilor diplomatice între marile puteri, au reprezentat probleme pe care Iancu Flondor și elita intelectuală încercau să le combată. Principiile de drept internațional si voința populației bucovinene nu au fost luate în calcul înainte de cele trei ocupații temporare ale rușilor din perioada 1914-1916, cauzate de apartenența Bucovinei la blocul militar rival Imperiului Țarist. Astfel, Bucovina a devenit teatru de operațiuni militare și, mai mult, subiectul unor planuri și proiecte secrete realizate de către austrieci și ruși: Imperiul Dualist se obliga să returneze doar o parte din localitățile cu populație predominant română regatului, în eventualitatea victoriei Antantei, iar statele din Antantă au întocmit trei proiecte secrete de anexare și ocupare integrală a ducatului, în vederea extinderii influenței în zona Balcanilor, deși promiseseră României teritoriul Bucovinei. Impactul profund negativ asupra populației române din Bucovina l-a avut, totuși, regimul de teroare instaurat de autoritățile austriece. Acesta s-a manifestat prin violența sporită asupra românilor și învinuirea constantă de trădare pe motive de naționalitate, fiind mai ales vizate elitele intelectuale.

          Deși se număra printre cei vizați, fiind urmărit constant de pericolul arestării, Iancu Flondor s-a implicat în democratizarea ducatului Bucovinei prin preluarea președenției Partidului Poporal Național Român și promovarea emancipării românilor bucovineni. El a promovat o politică caracterizată de susținerea unor categorii tot mai largi ale populației, mai ales a țăranimii. Flondor considera participarea acestei clase la viața politică drept necesară în vederea dobândirii unor drepturi, însă implicarea era imposibilă în absența unui nivel cultural superior ce putea fi atins prin educație. Dat fiind că boierii conservatori, care afirmau că sunt susținători ai acestei clase sociale, nu depuneau eforturi reale pentru emanciparea lor, Iancu Flondor a încurajat îndrumarea țăranilor de către preoți și învățători. Deși criticată de opoziție pentru așa-zisul caracter disprețuitor, propunerea sa era o dovadă a spiritului de lider și a dorinței de a oferi drepturi egale tuturor românilor, indiferent de statut.

          Inițiativa sa și respectul pentru popor i-au câștigat încrederea acestuia, confirmată de alegerea sa drept deputat în Dieta Bucovinei la 19 septembrie/1 octombrie 1898. Alegerea sa a fost mijlocită de apartenența la  Partidul Național Român. La 28 decembrie, ține în Dietă un discurs în cadrul căruia propune utilizarea limbii române în acte și politică, evidențiind în special caracterul român al regiunii. Militează și pentru recunoașterea provinciei, în ciuda împotrivirii guvernatorului austro-ungar Friedrich Bourguignon, pe care îl critică pentru opoziția față de populația etnic românească.

          O dovadă a loialității față de poporul român și a devotamentului pentru cauza unirii a fost decizia lui Iancu Flondor de a rămane în  Bucovina în 1915. Din cauza imediatei intrări a României în război de partea Antantei, dar și a suspiciunilor austro-ungarilor în ceea ce îl privea, propria siguranță îi era amenințată. La propunerea prietenului Atanasie Gherman de a se refugia în Regat, Iancu Flondor pune mai presus responsabilitatea față de conaționalii săi: ,,(…) Mai am și răspunderi nu numai față de mine și de familia mea. Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. De aceea nu pot face ce mi-ar plăcea sau ar fi în interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții… și la viitor”.

          Însă aceasta nu este singura situație în care Iancu Flondor își arată puterea de sacrificiu. În ciuda atentei supravegheri, politicianul încearcă să îi trimită lui Ionel Brătianu în România un Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei, în februarie 1915, gest care, din nefericire, duce la interceptarea acestuia de către autoritățile austriece. Importanța documentului reiese din măsurile luate de aceștia împotriva lui Iancu Flondor: un proces care a durat doi ani, monitorizarea atentă și domiciliul forțat. Totuși, datorită loialității precedent menționate, el nu renunță la contactele cu cei din afara Bucovinei, fiind numit în 1917 ,,marele patriot moldovean’’ de către un lider basarabean.

           Un rival politic important a fost Aurel Onciul. Acesta a subminat unitatea de vederi politice din cadrul românilor bucovineni, reușind să atragă, încă din 1903, pe lângă oameni politici filogermani, precum prim-ministrul austriac Korber, și țărani, preoți și învățători. Această divizare a conaționalilor săi a dus la retragerea lui Iancu Flondor din viața politică până în 1908. Din aceleași motive, pe perioada Primului Război Mondial, se retrage pentru a doua oară din partid. În cele din urmă, Iancu Flondor, reajuns în 1918 în fruntea Consiliului Național Român, acceptă propunerea de colaborare a lui Aurel Onciul, care, până atunci, decăzuse din punct de vedere politic.

          Contextul istoric nefavorabil pentru Bucovina îl determină să se reîntoarcă în politică. Viitorul regiunii stătea sub semnul întrebării, întrucât finalul primei conflagrații mondiale dusese la slăbirea influenței și autorității Imperiului Dualist, deci la dorința sporită de autodeterminare a popoarelor stăpânite. Printre acestea se numărau și ucrainienii, care cereau un stat propriu, incluzând și teritorii românești, precum Ținutul Hotinului, o parte din județul Dorohoi și zona Dornelor până în apropierea localității Broșteni. Pacea de la București, din 1918, cauzată de ieșirea Rusiei din război, obligă România să cedeze aceste zone Austriei, cu scopul integrării acestora într-un stat ucrainean. În ciuda acestor acțiuni de prevenire a descompunerii imperiului, precum schimbarea succesivă a conducerii cabinetului și propunerea unui document care propunea federalizarea imperiului, Către popoarele mele credincioase, dispariția Austro-Ungariei este inevitabilă: majoritatea naționalităților resping documentul.

          Astfel, statutul Bucovinei trebuie discutat de către deputați, moment în care Iancu Flondor revine la conducerea românilor, care luau în calcul mai multe variante: stat românesc care să cuprindă Transilvania și România, împărțirea proviniciei cu ucrainienii care își doreau propriul stat și unirea Bucovinei cu Regatul României. Flondor se împotrivește vehement compromisurilor propuse de rivalul Aurel Onciul, care își pierde susținătorii din cauza controverselor. Ei îl aleg drept lider pe Iancu Flondor, împreună cu Sextil Pușcariu, în data de 27 octombrie 1918, când se ajunge la o înțelegere între politicieni.

          În octombrie 1918, politicianul hotărăște organizarea unei adunări  a românilor bucovineni, la Cernăuți. Scopul nu este doar de a solidariza toate clasele sociale românești, pentru a contracara amenințarea politică a etnicilor ucrainieni, ci și de a adopta o moțiune din 4 puncte, în care de o importanță majoră este cel de-al doilea, care decide ,,unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria”. Însuși Iancu Flondor semnează, în calitate de președinte, acest text, trimițându-l către liderii statului român, pe 27 octombrie.

          Deși unirea cu Regatul României părea realizabilă, răspunsul guvernului de la Iași este nefavorabil: încurajează inițiativa, dar nu îi pot acorda sprijin, la reducerea șanselor de realizare a unificării contribuind și dorințele ucrainienilor de revendicare a teritoriilor bucovinene. Iancu Flondor, în ciuda situației, se dovedește a fi un lider demn, fiind consecvent și neacceptând un compromis cu privire la integritatea teritorială a ducatului: în data de 4 noiembrie se întâlnește cu guvernatorul austriac al provinciei, Joseph Rudolf conte von Etzdorf, care îi propune instituirea unui guvern mixt, româno-rutean. Politicianul bucovinean îi refuză categoric propunerea, afirmând că ,,nu poate discuta o astfel de propunere” datorită calității sale de președinte al Consiliului Național care respectă hotărârile luate la adunarea de la Cernăuți.

          În decursul aceleiași zile, se solicită intervenția armatei române în Bucovina, însă Președintele Consiliului de Miniștri al României nu o poate ordona, din cauza Păcii de la București care îi limita posibilitățile. Pe 5 noiembrie, Iancu Flondor înaintează pentru a doua oară o cerere de intervenție, cu scopul restabilirii ordinii publice în Bucovina. Abia pe 6 noiembrie se ia decizia de intrare, o dată cu schimbarea guvernului. Totuși, punerea în aplicare se amână, cauzându-i o mare neliniște politicianului bucovinean, care dorea stabilizarea situației în Bucovina.

          În zilele ce urmează, Etzdorf este obligat să demisioneze, iar puterea este cedată liderilor ruteni, susținuți de Aurel Onciul, autoproclamat lider al românilor. Acest transfer de putere nu este recunoscut de Consiliul Național, fiind așteptată eliberarea Bucovinei de către armata Regatului.

          Intrarea în Bucovina, condusă de Iacob Zadik, în data de 6 noiembrie, duce la primirea primelor trupe românești pe 11 noiembrie, deci la preluarea efectivă a puterii. Populația a întâmpinat acest eveniment cu urale, precum ,,Trăiască armata română !” sau ,,Trăiască România Mare !”. Importanța acestui moment pentru cei care au luptat pentru înfăptuirea sa reiese din relatarea întâlnirii dintre Iancu Flondor și Zadik: ,,A vorbit Flondor foarte emoționat, a răspuns Zadik și mai mișcat. Amândouă vorbirile au fost slabe și foarte rău rostite: și unul și altul dintre oratori își pierdea adesea firul, nu-și mai aducea aminte de frazele învățate de-a rostul și făceau pauze care, în împrejurări normale, ar fi fost penibile. Dar în acele momente se cunoștea că ele sunt pricinuite de emoții și emoția cucerea și sufletele noastre.” Însăși fraza de întâmpinare a politicianului bucovinean a dovedit măreția momentului: ,,Domnule general, dați-mi voie să vă binecuvântez, așa după cum o fac doi frați iubitori, care după o lungă și dureroasă despărțire se întâlnesc, spre a nu se mai despărți niciodată.”

          Pe aceeași dată de 11 noiembrie se votează Legea fundamentală provizorie asupra puterilor țărilor Bucovinei, prin care se formează Consiliul Secretarilor de Stat, care urma să dețină puterea executivă. Iancu Flondor este ales în fruntea cabinetului, dar și drept secretar de stat interimar pentru Justiție, funcție deosebit de importantă.

          El impune încă de la început în ședința din 13 noiembrie o serie de măsuri menite să restabilească ordinea publică, să asigure un sistem de salubritate național funcțional și să garanteze prezența alimentelor în casa tuturor bucovinenilor. Primul pas al acestui ,,veritabil program de guvernare” a fost adunarea unor voluntari bucovineni în scopul organizării unei legiuni și a unei cohorte de cercetași conduse de profesori și militari, care trebuiau să contribuie la restaurarea liniștii în societate. Iancu Flondor manifestă o atitudine calculată în ceea ce îi privește pe cei care fuseseră violenți față de români în perioada precedentă, cum ar fi jandarmii, încercând să prevină noi conflicte: ,,guvernul nu vrea să procedeze în mod barbar. Va avea în vedere că (…) mulți au fost, în contra convingerilor lor, uneltele unor proceduri scârboase.’’ Politicianul a propus, de asemenea, combaterea activă a speculei, importul de cereale și stabilirea unor prețuri maximale în vederea ameliorării crizei alimentare.

          Dorința comună a bucovinenilor de a avea o legătură strânsă cu Regatul a fost reprezentată prin Iancu Flondor, acesta afirmând că se va asigura menținerea și găsirea unor noi căi de comunicații cu România și alte state, dar și o răspandire mai largă a serviciilor de telefonie. Măsurile menționate ar fi dovedit independența Bucovinei față de fostul Imperiu Dualist într-un context internațional, având, deci, o mare importanță.

          Au fost propuse și unificarea, respectiv dezvoltarea serviciului sanitar din mediul rural și furnizarea a suficiente resurse pentru spitale.

          Deși  criticat în trecut pentru atitudinea sa față de țărănime, Iancu Flondor, cu profundă admirație pentru această pătură socială, sugerează împroprietărirea țăranilor și creșterea productivității. Vede această acțiune drept una necesară, dar, fiind pragmatic, le recomandă românilor de la sate să aștepte definitivarea reformei.

          Politica lui democratică nu este doar în favoarea etnicilor români în ceea ce privește învățământul, ci și în a tuturor celorlalte minorități din Bucovina. Militează pentru educația în limbile naționale ale minoritarilor, dând astfel dovadă de echitate și corectitudine. Tot pentru democratizarea societății, acesta găsește drept soluție instaurarea votului universal, secret și proporțional.

          Religia a fost alt domeniu în care Iancu Flondor a propus schimbări, precum convocarea unui congres bisericesc și readucerea mitropolitului român Vladimir Repta, care fusese exilat de către austrieci, în scopul eliminării contactelor credinței cu politica austro-ungară.

          Toate eforturile lui, marcate de toleranță și diplomație, au dus la atingerea scopului: naționalitățile conlocuitoare, germanii, inițial pro-imperiu, și polonezii și-au dat acordul pentru unirea cu Regatul României. Evreii, alt grup etnic important, nu acceptaseră la momentul respectiv.

          În ciuda numeroaselor piedici întâmpinate, Iancu Flondor, alături de alți intelectuali cu o importanță subapreciată în procesul de unire, a contribuit la realizarea idealului național prin măsurile propuse și acțiunile desfășurate pentru emanciparea bucovinenilor. La data de 15/28 noiembrie 1918, s-a înfăptuit o ,,unire necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”, spre bucuria poporului, acum reîntregit. Din nefericire, eforturile lui Iancu Flondor nu au primit recunoștința cuvenită, la fel cum probabil și alte personalități importante au fost trecute cu vederea, neglijate și uitate după 1 Decembrie 1918.

Importanța lui Iancu Flondor pentru unirea Bucovinei cu Romania.pptx

          Bibliografie:

Iancu Flondor (1865-1924) și mișcarea națională a românilor din Bucovina / Vlad Gafița – Iași, Junimea, 2008

Istoria Bucovinei / Ion Nistor – București, Humanitas, 1991

Iancu Flondor (1865-1924) / Radu Economu – Cernăuți-București, 1994

Memoriul lui Iancu Flondor / Constantin Ungureanu – 2003 

             Autori

Teodosiu Emilia și Magazin Ioana-Valentina,

eleve în clasa a XI-a B,

specializarea științe sociale bilingv-engleză la Colegiul Național ,,Petru Rareș”, Suceava

           Profesor îndrumător, Glaser Antonela Gabriela

Material prezentat la concursul Istoria în licee organizat de Facultatea de istorie a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași

24 noiembrie 2018

 




CNPR Suceava