În cadrul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Proacta EDU a fost lansată prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi, sub denumirea de „AMBASADOR pentru COMUNITATE”.

Prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice, elevii și părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic pentru a gestiona mai ușor această perioadă.

Astfel, specialiștii psihologi din cadrul Asociației Proacta EDU vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile și pentru a identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau elevii. Aceștia vor beneficia, de asemenea, de consiliere psihologică. În funcție de solicitări, familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică.

În acest sens sunt puse la dispoziție două linii telefonice la care cei interesați pot apela – 0771.141.767 și 0771.141.750 sau pot scrie specialiștilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com. Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă!




CNPR Suceava