Concursul judeţean de biologie

„Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”

 

Ediţia a IX-a, 10 iunie 2017

 

Sâmbătă, 10 iunie 2017, la de Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava s-a desfășurat cea de-a noua ediţie a concursului judeţean de biologie „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”.

Educarea aptitudinilor de comunicare şi dialog, dezvoltarea gândirii critice, cultivarea interesului pentru lectură şi cercetare în domeniul biologiei, formarea aptitudinilor de lucru în echipă, dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair – play sunt obiectivele acestui concurs care se adresează elevilor din învăţământul gimnazial, clasele a V-a şi a VI-a.

Concursul este cuprins în calendarul concursurilor județene al IȘJ Suceava.

Organizatorii concursului au fost Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava – catedra de biologie (prof. Morar A. Ramona, prof Morar (O) Ramona, prof. Drumea Mariana – inițiatorul concursului la nivel județean).

În anul şcolar 2015-2016, tema concursului a fost „Legende despre plante și animale”.

Cei 42 de elevi participanţi au selectat o temă şi au expus-o în concurs utilizând modalitatea de prezentare pe care au considerat-o cea mai atractivă (desene, afişe, film, joc de rol, machete, power point etc).

Juriul constituit din profesori de biologie din judeţ a luat în considerare în evaluare criterii ca: originalitatea şi calitatea prezentării, documentarea ştiinţifică a aspectelor prezentate, originalitatea şi valoarea educativă a temei prezentate.

 

Premiile obținute au fost:

Unitatea de învăţământ Numele şi prenumele elevilor Clasa Tema Profesor îndrumător Premiul obținut
Liceul cu Program Sportiv Suceava Cîrstean Gabriel, Sandu Casian VI Povestea leului și a șoricelului Chiselev Dorina I
Școala Gimnazială Vatra Moldoviței Șestun Claudia, Zamfir Cezar Ștefan V Legenda cucului Coca Ioana I
Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava Nicolae Ana, Breaz Felicia Cristiana V Legenda ghiocelului Drumea Mariana II
Școala Gimnazială nr. 4 Suceava Poroch Serițan Andreea, Bordianu Andrei VI Binele și Răul Alecu Carolina II
Școala Gimnazială nr. 1 Vatra Dornei Florescu Andreea Ioana, Gruia Denisa V Legenda papucului doamnei Osieru Mihaela Cristina III
Școala Gimnazială ”Aurelian Stanciu” Salcea Grigoriu Carla Monica, Florescu Nicoleta Ancuța V Legenda trandafirului Bosînceanu-Lucanu Carmen Anda III
Școala Gimnazială Vatra Moldoviței Coca Sabina, Ciuverca Georgiana VI Legenda ghiocelului Coca Ioana III
Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava Radeș Delia, Burian Denisa VI Legende ale animalelor acvatice Alecu Carolina Mențiune
Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava Straton Andre Antonio VI Legende ale animalelor mitologice Alecu Carolina Mențiune
Școala Gimnazială nr. 8 Suceava Bolohan Robert Cătălin, Grosu Sofia V Bumbacul – planta râvnită de modă Amos Ștefania Mențiune
Școala Gimnazială nr. 8 Suceava Pașcovici Andreea, Bardan Irina VI Legenda rândunicii și a vrăbiuței Sima Carmen Cristina Mențiune
Școala Gimnazială nr. 1 Vatra Dornei Rusu Maia, Pardău Adina Gabriela V Legenda fluturelui Osieru Mihaela Cristina Mențiune
Școala Gimnazială ”Aurelian Stanciu” Salcea Hriscu Beatris, Palaghianu Denisa VI Lebăda – o făptură de legendă Bosînceanu-Lucanu Carmen Anda Mențiune
Școala Gimnazială ”Grigore Ghica Voievod” Suceava Aramă Patricia, Bijușcă Gabriela VI Legenda cocoșului Țiculeanu Ciurlică Mihaela Mențiune
Școala Gimnazială Ipotești Duciuc Denisa, Reguș Mihaela VI Legenda nufărului Mirăuți Simona Mențiune
Școala Gimnazială Bosanci Croitor Roana, Drăgoi Lucian VI Legenda lebedei Mirăuți Simona Mențiune
Școala Gimnazială ”Nicolae Stoleru” Baia Pascariu Bianca, Ștefan Anastasia V Darul vulpii Viu Florin Mențiune
Școala Gimnazială Satu Mare Lupancu Gabriela Valentina, Moroșan Ionela Narcisa V Legenda privighetorii Bosovici Daniela Mențiune
Școala Gimnazială Satu Mare Gavreliuc Tamara Adina, Teleagă Rareș VI Legenda lăcrămioarei Bosovici Daniela Mențiune
Școala Gimnazială Cornu Luncii Coroblean Simona, Isăilă Delia VI Poveste depre zebră Ilisei Vasilica Premiul special
Liceul cu Program Sportiv Suceava Lăpușnean Ovidiu VI Legenda păianjenului Chiselev Dorina Premiul special

 

 

 

 

sigla CNPR




CNPR Suceava