Premiul ”Profesor Frieda Vigder”

Frieda Vigder s-a născut în ianuarie 1911 în satul Chilişeni, în casa familiei Itzig Hutman-Rachmuth, morar, și Ietti Hutman-Rachmuth, casnică. A avut o soră Clara (după căsătorie, Clara Zloczower) care a devenit ulterior judecător și un frate, Carl, contabil care a decedat de îndată ce familia s-a întors din deportarea în Transnistria.

Frieda Vigder s-a căsătorit în 1934 cu Simon Vigder, care a fost jurist. Nu au avut copii.

A urmat studiile în limba germană la Școala Primară din Chilişeni. După unirea Bucovinei cu România, se mută cu familia la Suceava. Urmează cursurile Liceului de Fete  „Doamna Maria” (astăzi, Colegiul Naţional „Petru Rareş”), făcând parte din prima generație de liceeni care termină studiile în limba română (înaintea şi în timpul primului război mondial, Liceul a funcţionat ca liceu cu studii în limba germană).

A absolvit Facultatea de Fizică-Chimie la Universitatea din Cernăuţi, în anul 1932. După absolvire, a devenit profesoară de chimie la Cernăuţi, unde a și locuit vreme de 11 ani.

Asemeni multor semeni de ai săi, Frieda Vigder a fost deportată, împreună cu întreaga familie, într-un lagăr din Transnistria, unde, cu sprijinul unor locuitori din zonă, Frieda Vigder și-a transformat locuința în școală pentru copiii familiilor deportate.

Revenind la Suceava, ocupă pentru o vreme funcția de șef al Secției de Învățământ și de inspector școlar. Frieda Vigder a devenit profesor la liceul pe care îl absolvise. S-a remarcat prin exigență și un excepțional talent pedagogic. A fost apreciată deopotrivă de elevi, absolvenți și profesori, colegi ai domniei sale.

A fost director al liceului „Petru Rareş” între anii 1957 şi 1963.

În iulie 2009, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, cu sprijinul dnei. prof. Ica Manas Zloczower de la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio,  s-a instituit “Premiul Profesor Frieda Vigder” care se acordă la sfârșitul fiecarui an școlar unui absolvent/absolvente a Colegiului pentru rezultate foarte bune la învățătură și care provine dintr-o familie cu mijloace financiare modeste. Primul premiu a fost acordat în mai 2010, la cursul festiv al promoției 2010 a colegiului.

 

LAUREAȚII PREMIULUI ”FRIEDA VIGDER”

 

2017 – Georgiana Bejinariu și George Bejinariu, cu dna. prof. Olga Mustață

 

 2016 Nicu Andronic

2016 – Nicu Andronic

 

2015 Ionela Gaza si Mihai Gaitan

2015 – Ionela Gâză și Mihai Găitan, cu dna. prof. Ica Manas Zloczower

 

2014 Daniela Gavriliuc

2014 – Daniela Gavriliuc, cu dna. prof. Olga Mustață

 

2013 Emanuel Magas

2013 – Emanuel Magas, cu dna. prof. Olga Mustață

 

2012 Emanuel Schipor

2012 – Emanuel Schipor, cu dna. prof. Olga Mustață

 

2011 Ana Cajvan

2011 – Ana Cajvan, cu dna. prof. Ica Manas Zloczower

 

2010 Ionut Blesneag

2010 – Ionuț Blesneag