Seminar de Limbă Spaniolă: Motivos para aprender español

În aula Colegiului Național “Petru Rareș” din Suceava s-a sărbătorit luni, 28 septembrie 2015, în cadrul unei gale, alegerea liceenilor noștri de a studia o a treia limbă străină – limba spaniolă.

Plasându-se pe locul trei în lume ca cea mai folosită limbă după numărul combinat de vorbitori (atât ca limbă maternă, cât și străină), fiind întrecută doar de chineza mandarină și de engleză, limba spaniolă se predă la colegiul nostru încă din anul 2000, în regim de disciplină opțională.

Începând din anul școlar trecut, elevii claselor a IX-a au posibilitatea să opteze pentru studiul spaniolei ca limbă modernă 2.

În parteneriat cu Lectoratul Spaniol al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, elevii colegiului au susținut și susțin examene de competență lingvistică D.E.L.E. (Diploma de Espanol como Lengua Extranjera), examene pe care le promovează cu succes chiar după unul sau doi ani de studiu.

În cadrul seminarului susținut luni de lector univ. dr. Cătălina Iuliana PÎNZARIU de la USV, s-au prezentat oportunitățile de învățare a limbii spaniole și s-au decernanat diplomele DELE elevilor de la colegiul nostru care au promovat acest examen. Este primul an în care trei eleve ale colegiului au obținut la acest examen nivelul C1, echivalent nivelului de vorbitor nativ. Ele sunt: Alexandra Mihaela Iacoban și Ozana Ioana Ciobanu din clasa a XII-a A și Mihaela Diaconescu din clasa a XII-a C, îndrumate de prof. Ancuța Norocel.

Ne dorim ca această colaborare cu USV să fie urmată de un lung șir de realizări, iar bogata promovare a diversității lingvistice și culturale din colegiul nostru să ne plaseze, ca instituție, într-un spțiu european fără frontiere de limbaj și fără bariere culturale.

 

 

 Prof. Ancuța Norocel