Casa Prieteniei a fost şi în acest an gazdă pentru copiii care au sărbătorit Oktoberfest. Acţiunea a avut loc sâmbătă, 31 octombrie 2015 şi s-a derulat în colaborare cu Forumul Democrat German din Suceava. Serbarea la care au participat atât cei mici cât si cei mari a avut toate ingredientele necesare: cântec, dans, poezii, piese de teatru şi, bineînţeles, voie bună. La acest eveniment au participat şi elevi din clasa a X-a D, cu predare în regim bilingv a limbii germane de la Colegiul National ,,Petru Rareş” din Suceava, care au încântat publicul cu o piesă de teatru. La final toți au primit diploma de participare.