BURSE ȘCOLARE SEMESTRUL I

 BURSE ȘCOLARE, SEMESTRUL I, AN ȘCOLAR 2016-2017

Elevii care doresc să aplice pentru obținerea unei burse de performanță, merit, studiu sau socială vor depune la secretariatul colegiului PÂNĂ miercuri, 16 NOIEMBRIE 2016, ORA 15:00, un dosar de aplicație care va conține cererea de acordare a bursei pentru anul școlar 2016-2017 (formularul tip se găsește mai jos), însoțită de acte doveditoare conform „Criteriilor de acordare a burselor școlare” din documentele de mai jos. Pentru obținerea bursei de performanță sau de merit se depun la dosar copii nelegalizate după diplomele obținute în anul școlar precedent. Nu se iau în considerare diplomele din anii anteriori anului școlar precedent sau din acest an școlar. ATENȚIE: Anul școlar începe la 1 septembrie și se termină la 31 august.

Pe fiecare copie după o diplomă se va înscrie obligatoriu calendarul în care apare concursul respectiv (cu numărul și data promulgării acestuia, conform materialelor anexate), pagina și poziția din calendar. Copiile care NU au această precizare NU vor fi luate în considerare la evaluare. Exemplu: dacă este o diplomă la concursul național de informatică ”Infoeducația”, pe copie se va scrie, cu pix/cerneală: ” CALENDARUL CONCURSURILOR NAŢIONALE ŞCOLARE FINANȚATE DE CĂTRE M.E.N.C.Ș. ÎN ANUL ŞCOLAR 2015-2016, nr. 27491/12.02.2016, pag.4, poz. 27

Copiile după diplomele obținute la concursuri care nu figurează în calendarele de mai jos vor fi grupate în dosarul de aplicație, la sfârșitul acestuia, într-o folie separată, pe care se va scrie Diplome la concursuri care nu apar în calendarele MENCȘ.

Criteriile de acordare a burselor școlare și listele olimpiadelor/concursurilor recunoscute de MENCȘ le găsiți mai jos.

IMPORTANT:

  1. Elevii din clasele a V-a și a IX-a nu pot primi bursă în semestrul I al anului școlar în curs. Dosarele de aplicație ale elevilor din aceste clase vor fi depuse în sesiunea de concurs din semestrul II. Pentru elevii aflați în clasa a V-a, media generală pentru clasa a IV-a se calculează pe baza carnetului de elev, cu calificativele obținute în această clasă. Dosarul de aplicație trebuie să conțină și o copie xerox după acest carnet. Modul de calcul a mediei generale este același cu cel de la admiterea în clasa a V-a.
  2. Conform hotărârii Consiliului de administrație, la acordarea burselor se va lua în considerare și numărul absențelor nemotivate ale elevului aplicant în semestrul și anul școlar anterior.
  3. PENTRU ACORDAREA BURSELOR DE STUDIU, ACTELE DOVEDITOARE ALE VENITULUI SE VOR REFERI LA LUNILE IUNIE, IULIE ȘI AUGUST 2016.
  4. PENTRU ACORDAREA BURSELOR SOCIALE, ACTELE DOVEDITOARE ALE VENITULUI SE VOR REFERI LA LUNILE SEPTEMBRIE 2015 – AUGUST 2016.

CRITERII DE ACORDARE A BURSELOR SCOLARE

Cerere burse scolare

Nota burse MENCS

Calendarul olimpiadele nationale scolare_2015-2016

Anexa A ONSS si OG Calendar_2015-2016

Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MENCS_2015-2016

Anexa A la Calendarul concursurilor scolare cu finantare MENCS_2015-2016_CSS-LPS

CAEN 2016

Calendarul activitatilor de pregatire si selectionare a loturilor participante la olimpiadele internationale_2016sigla CNPR