“Bonjour, je m’appelle Camille ! ” Acestea au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus noua mea prietenă, zâmbind şi întinzându-mi mâna. În ciuda călătoriei lungi şi obositoare, întâlnirea noastră cu elevii veniţi din Franţa a debutat în urale şi râsete. Ce conta vântul rece şi ora târzie din noapte (sau, poate, ar trebui sa zic dimineaţa prea devreme …?), când călătoria a ajuns la final şi îţi vezi prietenii de peste hotare ? După momentele pline de tensiune şi emoţie, când te întrebai ”Oare îi va plăcea camera ? Dar mâncarea ? Ce va vrea să facem ?” şi o binemeritată odihnă, am început astăzi să lucrăm pentru proiectul nostru. Şi-am stat să formăm echipele, să vedem temele, să ne consultăm, să… ne cunoaştem. Asta a fost cea mai importantă parte, restul – detalii nesemnificative. Aaaa ! Uitasem complet! Astăzi a fost, de asemenea, ziua de naştere a Dianei şi, la masa de prânz, dupa ce ne-am aşezat, elevii francezi (care, bineînţeles, au aflat între timp) au început să-i cânte: “Joyeux anniversaire ! Joyeux anniversaire !” de răsuna tot restaurantul ! Într-adevăr, fantastic !
Dacă ar fi să-mi exprim gândurile despre această primă zi, aş spune doar atât: “C’était extraordinaire !” Politeţea, amabilitatea şi delicateţea cu care s-au purtat nu pot fi exprimate în cuvinte. Oare ce va fi mâine ?….
